Menu
Contact Favorite Caută
Acidul hialuronic

Acidul hialuronic este o substanță prezentă în mod natural în corpul uman. Se găsește în cele mai ridicate concentrații în lichidele din ochi, cartilagii și articulații.

Este un hidratant biologic al pielii, care atrage și reține circa 70% din greutatea sa în apă, pentru o hidratare îmbunătățită. Este recomandat pentru diferite afecțiuni ale articulațiilor, inclusiv osteoartrita.

Poate fi administrat pe cale orală sau injectat în articulația afectată, dar numai de către un medic.

Acidul minune pentru piele

Acidul hialuronic din epidermă scade odată cu vârsta, ceea ce duce la pierderea elasticității pielii și apariția ridurilor. Datorită efectelor sale de umplere a ridurilor şi de netezire, acidul hialuronic este folosit, de ani buni, în industria cosmetică.

Considerat un ingredient-minune, acidul hialuronic estompează ridurile, stimulează sinteza de colagen și conferă luminozitate pielii.

Surse de acid hialuronic

Coaja boabelor de struguri conține hialuronat. Pentru a beneficia de proprietățile lor de întinerire, strugurii trebuie consumați cu tot cu coajă.

Alte surse de acid hialuronic sunt: tofu și laptele de soia, legumele cu frunze verzi, precum varza albă, varza kale, spanacul (trebuie consumate, de preferință crude), dar și legumele rădăcinoase (morcov, sfeclă roșie, cartofi).