Menu
Contact Favorite Caută
Acizi grași Omega 3

Acizii grași Omega-3 fac parte din categoria acizilor grași polinesaturați. Aceştia sunt distribuiți la scară largă în natură, fiind constituenți importanți ai metabolismului lipidelor animalelor și joacă un rol important în alimentația și fiziologia umană.

Cele trei tipuri de acizi grași omega-3 implicați în fiziologia umană sunt acidul α-linolenic (ALA), găsit în uleiurile din plante, acidul eicosapentaenoic (EPA) și acidul docosahexaenoic (DHA), ambele des întâlnite în uleiurile marine.

Acidul docosahexaenoic (DHA) este cel mai abundent acid gras din creierul uman. Nivelul acestuia variază în funcţie de vârstă, este mai mare pe parcursul dezvoltării cerebrale accelerate din primii ani de viaţă şi scade semnificativ odată cu înaintarea în vârstă.

Beneficiile acizilor grași Omega-3

Aportul de acizi graşi esenţiali polinesaturaţi cu DHA şi EPA este asociat cu o dezvoltare mentală şi comportamentală optimă, ameliorarea acuităţii vizuale, profilaxia bolilor cardiovasculare şi a sindromului metabolic, îmbunătăţirea evoluţiei sarcinii şi a calităţii somnului.

Acizii grași Omega-3 sunt importanți pentru un metabolism energetic normal. Există unele dovezi conform cărora acizii grași Omega-3 sunt legați de sănătatea mintală, inclusiv că pot fi folosiți în tratarea depresiei asociate cu tulburarea bipolară.

Acizii graşi Omega-3 nu pot fi sintetizaţi de organism în lipsa precursorilor corespunzători, astfel că organismul depinde de sursele alimentare pentru a-şi asigura aceşti nutrienţi valoroşi.

Cele mai răspândite surse dietetice de EPA și DHA sunt peștii grași, cum ar fi somonul, heringul, macroul, hamsiile și sardinele. Alte surse bogate în acizi grași Omega-3: nuci, semințe de chia, semințe de in, semințe de cânepă, avocado, gălbenuş de ou.

EPA și DHA contribuie la funcția normală a inimii, în condițiile unui consum zilnic de 250 mg de EPA și DHA și la menținerea concentrațiilor normale de trigliceride din sânge, în condițiile unui consum zilnic de 2 g de EPA și DHA. Un consum zilnic de 250 mg de DHA contribuie la menținerea funcției normale a creierului.