Menu
Contact Favorite Caută
Stresul oxidativ

Sau altfel spus, dușmanul sănătății și frumuseții. Prezența lui în viața noastră duce la îmbătrânire prematură, afectând sănătatea pielii.

Stresul oxidativ este cauzat de radicalii liberi. Apare ca urmare a dezechilibrului între cantitatea de oxigen reactiv ce se produce în organism şi capacitatea acestuia de a-l elimina.

La fiecare inspiraţie, 2% din oxigen se transformă în radicali liberi, substanţe dăunătoare organismului care, însă, nu au viaţă lungă şi, în cantităţi mici, au calitatea de a lupta contra infecţiilor.

Cauze și simptome

Cauze:

  • Poluarea
  • Razele ultraviolete
  • Stresul cronic
  • Fumatul
  • Alcoolul
  • Anumite medicamente

Simptome:

  • Resimți oboseală, fără o altă cauză medicală
  • Suferi pierderi de memorie şi ceaţă mentală
  • Prezinți dureri musculare sau articulare fără altă cauză
  • Ridurile s-au înmulţit evident şi părul a devenit uscat
  • Prezinți dureri de cap
  • Suferi deseori de infecţii (răceli, infecţii urinare, etc)

Cum eliminăm stresul oxidativ?

Stresul oxidativ atacă "verigile slabe" şi astfel favorizează apariţia cancerului, a sindromului Asperger, a bolilor Parkinson şi Alzheimer, oboselii cronice şi depresiei, aterosclerozei şi, în general, a infecţiilor.

Stresul oxidativ poate fi diminuat prin abordarea unui stil de viaţă echilibrat care să includă o alimentaţie sănătoasă şi sport. Mişcarea fizică reduce oxidarea celulară prin oxigenarea profundă a ţesuturilor, eliminarea stresului şi relaxarea organismului.