Plantele și microorganismele produc Vitamina B6 în mod independent. Corpul uman o absoarbe prin intestine și o transferă în sânge și către diferite organe și mușchi.
Când vine vorba despre metabolism, Vitamina B6, printre altele, activează aminoacizii, blocurile de bază ale proteinelor alimentare, care cu ajutorul ei pot fi încorporate în proteinele proprii ale organismului. Vitamina B6 influențează, de asemenea, funcțiile sistemului nervos, sistemul imunitar și sinteza hemoglobinei.
Datorită distribuției la scară largă a Vitaminei B6 în natură, atât în alimentele vegetale, cât și de origine animală, precum și a capacității organismului de a o stoca, deficitul de Vitamina B6 apare rar.
Cu toate acestea, situația de aprovizionare nu este întotdeauna optimă. Este cazul unei diete inadecvată sau a unor factori care necesită un aport mai mare, cum ar fi sarcina sau administrarea unor anumite medicamente.
Magneziul și Vitamina B6 sunt combinația optimă!
Pentru a asigura absorbția și buna disponibilitate a Magneziului, combinația cu Vitamina B6 este benefică.
Această vitamină nu numai că susține sănătatea mușchilor și a nervilor, dar are grijă și ca Magneziul să ajungă acolo unde este cel mai necesar - în celulele corpului nostru.

Vitamina B6 din alimente
Vitamina B6 sub diferitele sale forme se găsește în carne, pește, ficat, produse lactate, diverse legume (broccoli, porumb, fasole, spanac, ciuperci, linte), cartofi, nuci, banane, drojdie și produse din cereale integrale.
Grăsimile, uleiurile și zahărul practic nu conțin Vitamina B6.
Necesarul zilnic de Vitamina B6 depinde de diverși factori, cum ar fi aportul de proteine sau constituția individuală.
Cu cât o persoană consumă mai multe proteine, cu atât are nevoie de mai multă Vitamina B6. Valoarea medie este de 1,2 până la 2,1 mg. Femeile însărcinate și cele care alăptează au nevoie de mai multă Vitamina B6, la fel ca și persoanele care mănâncă multe proteine animale.
Pentru a acoperi necesarul mediu zilnic de Vitamina B6, sunt suficiente următoarele cantități din alimentele propuse mai jos:
Femeile însărcinate, cele care alăptează sau care iau pilule contraceptive, persoanele în vârstă care au un aport redus de alimente și persoanele cu un consum crescut de alcool sau abuz de alcool au o nevoie crescută de Vitamina B6.