Sistemul imunitar deţine un rol esenţial pentru o viaţă echilibrată şi liniştită. Un sistem imunitar slăbit implică riscul de a contacta o mulţime de viruşi şi agenţi externi dăunători, care pot ataca organismul.
În contextul actual, în care ritmul cotidian este tot mai stresant, alimentaţia este de multe ori dezechilibrată, activitatea fizică este redusă şi, în plus, asistăm la o creştere a poluării atmosferice. În astfel de cazuri, avem nevoie de o stimulare a sistemului imunitar şi de o susţinere a lui cu substanţe benefice care cresc calitatea vieţii.
Suplimentele alimentare Doppelherz® sunt un sprijin pentru imunitate şi conţin Ulei de Chimen negru (Nigella sativa), folosit în mod tradiţional, pentru a creşte capacitatea de apărare a organismului faţă de boli, atât la copii cât şi la adulţi.
Pentru o stare de sănătate optimă, produsele Doppelherz® conţin vitamine (Vitaminele E şi C, cu precădere) şi minerale – primele categorii de nutrienţi la care ne gândim atunci când dorim să obţinem energie şi imunitate. Zincul este un mineral extrem de important care contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar. Ca şi Vitamina C, Zincul ajută la ameliorarea simptomelor neplăcute ale răcelii, la scăderea perioadei de convalescenţă, dar şi la prevenirea acestora.