Menu
Contact Favorite Caută
Suplimente Alimentare

Suplimente Alimentare

Suplimentele Alimentare - Echilibrează Dieta Zilnică

Suplimentele alimentare sunt preparate menite să completeze dieta noastră zilnică. Ele asigură furnizarea de vitamine, minerale, fibre, aminoacizi, acizi grași, extracte vegetale sau animale indicate atunci când, din anumite motive, acestea lipsesc sau trebuie suplimentate - în situații de stres sau efort special.  În Uniunea Europeană producția de suplimente alimentare este strict reglementată prin directive si acte normative europene si naționale, pentru ca acestea să fie sigure atât în ceea ce priveste dozajul, cât și puritatea. 

Suplimentele alimentare Doppelherz

Suplimentele alimentare se comercializează sub diferite forme: capsule, comprimate (solide sau efervescente), lichide, granule orodispersabile etc. Datorită formelor diferite de dozare, consumatorii au posibilitatea de a opta pentru forma preferată Doppelherz.

Comprimate efervescente / granule în plicuri: se dizolvă în apă și astfel ingredientele intră repede în organism sub formă deja dizolvată. Beneficii: mai plăcut decât înghițirea comprimatelor sau capsulelor întregi.

Comprimate solide: comprimatele filmate pot fi înghițite bine datorită suprafeței netede. Acestea se dizolvă în stomac și eliberează ingredientele, iar administrarea se face cu suficient lichid. Permit si eliberarea prelungită sau in faze a ingredientelor, timp de mai multe ore.

Capsule: sunt forme solide în care ingredientele active sunt incluse în interiorul unor ”pereți” tari sau moi, solubili. Înghițirea este ușoară pentru consumator, datorită peretului neted. Învelișul acestora protejează ingredientele delicate de lumină.

Granule orodispersabile: sunt o formă convenabilă și rapidă de dozare a granulelor fine (sistem DIRECT). Se dizolvă în câteva secunde pe limbă, fără a fi necesare lichide. Ideale pentru cei aflați în mișcare (sportivi, turiști etc.).

Flacoane unidoză / lichide: cu ingrediente sub formă lichidă, gata pentru băut imediat. Ideale pentru copii, pentru cei cu probleme de glutiție (vârstnici), cei aflați în mișcare (sportivi, turiști etc.). În plus produsele Doppelherz în forma lichidă au un gust plăcut de fructe!

Este de preferat ambalarea capsulelor sau comprimatelor în blistere (nu în borcanele), pentru a reduce riscul contaminării microbiene și pentru o administrare ușoară.

Suplimentele alimentare nu pot înlocui o dietă echilibrată și variată. Dar pot compensa deficiența nutrițională, lipsa de aprovizionare sau o nevoie crescută de substanțe nutritive, contribuind astfel la menținerea sănătății. Societatea Germană pentru Nutriție (DGE) recomandă zilnic câte 5 porții de fructe și legume, cereale integrale, lapte sau produse lactate cu un nivel scăzut de grăsime zilnic și 1-2 feluri de mâncare cu pește de mare săptămânal.

Cu toate acestea, motive diferite pot cauza o nevoie crescută de anumiți nutrienți: stresul, intensitatea activității fizice la locul de muncă sau în sport, perioade de creștere, devzoltare sau convalescență etc. sporesc cererea pentru anumite micronutrienți.

Nivelul înalt de procesare a alimentelor, timpii lungi de depozitare, căldură, apa sau lumina pot reduce conținutul de vitamine și nutrienți al unor alimente. Consumul de alcool sau fumatul, precum și bolile cronice pot, de asemenea, să reducă valorile nutriționale asimilate de organism.

De exemplu, acidul folic este o vitamină solubilă în apă și poate fi ușor distrus prin gătire și depozitare. Cerința zilnică se dublează la 800 μg în timpul sarcinii, dar 78% dintre femei nu ajung nici măcar la cantitatea zilnică recomandată de acid folic de 400 μg - să nu mai vorbim 800 μg...

În timpul sarcinii, calciul nu este important doar pentru mamă: și fătul are nevoie de calciu pentru a construi structuri osoase. Dacă aportul de calciu este insuficient, mama va fi lipsită de provizii pentru țesutul osos. Densitatea oaselor scade odată cu vârsta, acest lucru fiind de șase ori mai frecvent la femei decât la bărbați, întrucât la menopauză se produc mai puțini hormoni sexuali care reglează nivelul de calciu.

Vitamina D este singura vitamină pe care organismul o poate produce. Pentru aceasta are nevoie totuși de raze solare pe piele. Între lunile octombrie-martie, soarele nu este suficient de puternic pentru a oferi pielii razele UV-B necesare. În plus, odată cu vârsta, producția internă de vitamina D3 scade – de aceea suplimentarea este utilă.

O dietă vegetariană nu furnizează toți nutrienții de care avem nevoie pentru a trăi. Prin abținerea completă de la alimentele de origine animală, o atenție deosebită trebuie acordată vitaminei B12, deoarece aceasta este prezentă în special în produse de origine animală (carne, ouă, lapte). În schimb, plantele nu conțin practic nici o vitamină B12.

Limitările fizice, bolile cronice, obiceiurile de aprovizionare sau disponibilitatea alimentelor, problemele de masticație influentează major alimentația zilnică a seniorilor de peste 65 de ani – aceștia preferă mâncarea gătită, evitând fructele și legumele crocante. Aportul suplimentar de nutrienți în aceste cazuri este recomandat.